www.smart-design.webs.com

Marea N

za best of UK... Alton Towers!

Locuri faine. Enjoy!!!!

Va urma!

feel

De ce starile de naspa ma fac sa vreau sa scriu, si sa postez pe blog... nu stiu! Pana la urma acesta a fost si rolul acestei inventii de moment, sa ma descarc, sa bag vrute si nevrute fara ca cineva sa ma sacaie oral pe creer. Se pare ca am o constructie care suporta mult mai bine comentariile negative asupra mea... pentru ca daca voi avea vreun comentariu la posturile mele, nu ma astept ca acesta sa fie pozitiv.

Sunt momente cand intru intr-o amorteala tampita, ghidata de rutina din fiecare zi. Ma bat ca un prost cu ceva invizibil, dar nu pot sa inving constructia umana, nu pot sa ma prefac de dragul rasului. Asa ca merg inainte inconjurat de niste caracteristici nedorite: plictis, rutina.

Dar a venit ziua de astazi, cand inauntrul meu s-a trezit ceva, un gol placut in stomac, niste falfaieturi puternice si o amorteala placuta in ceafa. Nu, nu am luat nici extasy si nici nu bausem cu multe nopti inainte si sa imi aduc acum aminte. Altceva m-a abatut de la cursul posac al vietii pe care il parcurgeam in aceasta vara torida.

Cred ca este vorba de aDn-ul meu, care are nevinovata vina sa ma faca sa ma simt astfel. Nu zic ca nu e bine, dar la capatul opus se situeaza celelalte simturi: ceva ce nu te mai ridica ci te apasa spre pamant, ceva ce nu mai are legatura cu falfaieli si fluturi imaginari ci mai mult cu dezamagirea.

As putea sa compar situatia de astazi cu ziua in care am simtit doua sentimente diametral opuse in mai putin de un minut. Eram la ultimul examen, dupa care urma licenta. Era ultima sansa sa dau acel examen, deoarece eram deja in perioada de restante dinaintea testului final.

- Poi nu stii nimica, zice profu.

- As sti ceva, dar nu din aceste subiecte.

- Ok, mai vii o data, continua el, si arunca acel carnet de note! In acest moment am inceput sa tremur. Stiam ca nu e un examen super important pentru profilul la care eram si nu puteam sa inteleg de ce m-a picat stiind ca nu as intra in licenta.

Am luat carnetul cu mana tremuranda si am iesit pe hol. Acolo alti vreo 25 de restantieri asteptau sa le vina randul. In acel moment au tabarat pe mine, sa le zic ce nota am luat... la care eu aproape disperat de situatie abia am spus: "m-a picat bulangiul!!!".

- Uita-te in carnet, imi zice unul dintre ei. Am deschis repede carnetul, m-am uitat si... 5!!! Wooaaaww, inima imi pulsa acum o bucurie imensa si imi venea sa intru peste prof si sa il pup de fericire.

Asadar, doua sentimente intr-un minut sau poate mai putin. Cam asa a fost si ziua de astazi, diferenta constand in directia aleasa de aceste simturi, de la bucurie la niste nervi.

About the GREATEST

Aveam cred ca vreo 10 - 11 ani cand am auzit pentru prima data o melodie a carui ritm te patrundea, si te facea sa te misti fara sa iti dai seama. Era un stil nou patruns pe o nisa dominata de MadalinaManole, DucuBertzi, poate T-Short. Se auzea din masina unui vecin si mai tarziu am aflat ca se numea `They don`t care about us`. Am stat langa acea dacie de culoare rosie cred ca vreo ora, si am ascultat aceeasi melodie, acelasi Michael Jackson, pana in momentul in care a venit vecinul si a plecat. Pe caseta erau inregistrate doar 4 minute si 43 de secunde de muzica, ce se repetau intr-o armonie incredibila fiind despartite de 2 secunde de pauza. Eram cu vreo trei prieteni, la fel de captivati, si ne miscam toti 4 ridicand praful deasupra inaltimii noastre.

Nu stiu daca mai este la EuropaFm acea emisiune in care o X melodie trebuia sa-ti aduca aminte de orice, iar cineva suna ca tontul si povestea. Mi se parea o emisiune care nu facea decat sa dezvaluie lipsa de imaginatie si de coerenta a celor care `postau` live la radio.

Acum cand toata lumea e socata de pierderea unui urias talent, memoria mi-a fugit fara sa vreau la clipele ce ma leaga de melodiile lui. Eu fac parte din majoritate, adica sunt socat, iar melodiile lui Michael J. imi trezesc unele amintiri puternice. Una dintre ele este descrisa mai sus, si chiar daca eram mici si prosti, ritmurile lui ne-a facut sa ne simtim bine pentru o ora.

A doua melodie se numeste `Stranger in Moscow`, o super piesa mai lenta ca ritm, dar innebunitor de faina. Aceasta a fost „coloana sonora” a primului meu SlideShow facut in power point.

Comentariile sunt de prisos, acestea intinzandu-se pe mii de pagini in presa din intreaga lume, dar in schimb va voi lasa sa vizionati un clip superb, marca MJ.

arta

Arta din pacate a acaparat in viziunea majoritatii un intreg de fapte cotidiene, cea mai sonora fiind arta de a te.. p, maneliza. Adica stilul stupid pe care il stim cu totii si care se concretizeaza intr-o incordare afona a muschilor atrofiati de la ceafa, intr-o transformare horror a fruntii in cute-cute.

Acum ceva timp am vazut niste poze incredibile, cu bucati de asfalt desenate in cele mai extreme moduri posibile. Este intradevar impresionant sa vezi atata imaginatie in mintea unor oameni, pana la urma cu aceeasi constructie fiziologica, asemeni noua.
Asadar din rarunchiurile zburdalnice ale imaginatiei celor in cauza, vreau sa va prezint ceva ce intradevar merita toata atentia noastra.
Ceea ce ve-ti vedea sunt niste picturi pe asfalt, ce se vad in 3D doar dintr-o singura pozitie. So crazy!

Eu cum sunt?

Este pentru prima oara când postez pe un blog. Sunt plin de entuziasm deși numărul celor care vor citi acest blog va fi oarecum `nerușinat` de mic.

Îmi voi lasa imaginația să zburde prin varza cuvintelor, chiar dacă voi gafa sau din contra. Deocamdată sunt derutat de caldura ce parcă îmi dilată fiecare celulă, de greutatea aerului ce îl trag în piept și de care vreau repede să mă lipsesc în cautarea acelei pale răcoroase, dar inexistente.

Dar să bag despre `humans`!
Oamenii sunt mofturoși, ei sunt nesătui, avari, pot fi iubitori, calzi sau reci, inteligenți sau proști, bețivi sau băutori de apă chioară, pot fi îngeri sau drăcușori mai mari sau mai mici. Oamenii sunt înalți sau pitici, burtoși sau prea deficitari, ei sunt urâți dar și frumoși, bogați sau săraci, întregi sau handicapați. Eu cum sunt?

Cateodată mă văd frumos iar câteodată cel mai urât om de pe pământ, dar de cele mai multe ori mă văd la mijloc. Realitatea e îmbinarea dintre liniile luminoase ale frumosului cu crestăturile urâtului, împreunarea sărăciei cu deficitul și a bogăției cu surplusul. O să mă satur cândva, îmi spun, de tot ce ar putea să îmi ofere lumea, o să mă satur de vara și iarna și tot ce e între ele, de frunze verzi, uscate, de gorgoaze și trufandale, de garduri murdare lângă cele de lux, de maidanezi mancători de pulbere de praf, sau de porumb. O să îmi vină rău de la atâtea manele, atâția oameni care se dau culți și își amintesc pentru o oră că există operă, teatru, artă. Falsitatea și lipsa de respect față de ceea ce le place cu adevarat, vânturi negre se învârt în jurul lor, a oamenilor, adică și în jurul meu, în jurul nostru. Parcă e un mix multicolorat și fiecare alege dacă e un gri deprimător sau un verde natural.


Știu că acest generic te poate indrepta spre x-ul mic din dreapta-sus a paginii, pentru că, probabil ca și mine nu ai prins sensul „profund” al celor spuse mai sus. Promit însă ca pe viitor să revin cu subiecte ce au fir neîntrerupt.

Despre ce? Poi despre liceu (corupție), facultate (ușor să intri, ușor să ieși, stres din plin, experineță zero), politică (corupție, grași ordinari, interese, nimic bun), muzică (manele NU, orice altceva poate), film etc. Aștept comentarii oricând, despre orice (poate să fie chiar și despre „subiectul” dezbătut)!