feel

De ce starile de naspa ma fac sa vreau sa scriu, si sa postez pe blog... nu stiu! Pana la urma acesta a fost si rolul acestei inventii de moment, sa ma descarc, sa bag vrute si nevrute fara ca cineva sa ma sacaie oral pe creer. Se pare ca am o constructie care suporta mult mai bine comentariile negative asupra mea... pentru ca daca voi avea vreun comentariu la posturile mele, nu ma astept ca acesta sa fie pozitiv.

Sunt momente cand intru intr-o amorteala tampita, ghidata de rutina din fiecare zi. Ma bat ca un prost cu ceva invizibil, dar nu pot sa inving constructia umana, nu pot sa ma prefac de dragul rasului. Asa ca merg inainte inconjurat de niste caracteristici nedorite: plictis, rutina.

Dar a venit ziua de astazi, cand inauntrul meu s-a trezit ceva, un gol placut in stomac, niste falfaieturi puternice si o amorteala placuta in ceafa. Nu, nu am luat nici extasy si nici nu bausem cu multe nopti inainte si sa imi aduc acum aminte. Altceva m-a abatut de la cursul posac al vietii pe care il parcurgeam in aceasta vara torida.

Cred ca este vorba de aDn-ul meu, care are nevinovata vina sa ma faca sa ma simt astfel. Nu zic ca nu e bine, dar la capatul opus se situeaza celelalte simturi: ceva ce nu te mai ridica ci te apasa spre pamant, ceva ce nu mai are legatura cu falfaieli si fluturi imaginari ci mai mult cu dezamagirea.

As putea sa compar situatia de astazi cu ziua in care am simtit doua sentimente diametral opuse in mai putin de un minut. Eram la ultimul examen, dupa care urma licenta. Era ultima sansa sa dau acel examen, deoarece eram deja in perioada de restante dinaintea testului final.

- Poi nu stii nimica, zice profu.

- As sti ceva, dar nu din aceste subiecte.

- Ok, mai vii o data, continua el, si arunca acel carnet de note! In acest moment am inceput sa tremur. Stiam ca nu e un examen super important pentru profilul la care eram si nu puteam sa inteleg de ce m-a picat stiind ca nu as intra in licenta.

Am luat carnetul cu mana tremuranda si am iesit pe hol. Acolo alti vreo 25 de restantieri asteptau sa le vina randul. In acel moment au tabarat pe mine, sa le zic ce nota am luat... la care eu aproape disperat de situatie abia am spus: "m-a picat bulangiul!!!".

- Uita-te in carnet, imi zice unul dintre ei. Am deschis repede carnetul, m-am uitat si... 5!!! Wooaaaww, inima imi pulsa acum o bucurie imensa si imi venea sa intru peste prof si sa il pup de fericire.

Asadar, doua sentimente intr-un minut sau poate mai putin. Cam asa a fost si ziua de astazi, diferenta constand in directia aleasa de aceste simturi, de la bucurie la niste nervi.